Barca vieţii

 

Pe barca vieţii, rătăcită,

Mă lăsam dusă de vânt.

De cum te-am zărit pe tine,

Am strigat în glas: Pământ!

Marea tulbură de fire

Mă zdrobea în val vioi,

Fără să cunosc oprire

Sau întoarcere-napoi.

Fericire mea – pământul

Al unui marinar pierdut,

Îmi inundă-n vise gândul

Spre un plai necunoscut.

Am pornit spre tine-n grabă,

Însă nu erai pământ,

Ci o stâncă ce-a fost farsă

Unui viitor mormânt.

Fercirea mă trădase –

O iubire ce-a-ngheţat.

Marea îşi mai purta valul

Zgomotos şi agitat.

                       Iunie 2012