Nistrule, ...

Nistrule, tu, apă liniştită,
N-ai văzut în lungul cursul tău
Doi părinţi bătrâni, cu alb pe tâmplă,
Să suspine şi să plângă greu.

De-ai vedea, şi dacă îţi vor spune
C-au avut fecior ca brazii 'nalt,
A plecat întâmplător prin lume
Şi acasă să revină a uitat,

Să le spui că nu ştiu de vreodată
Voi putea să mă întorc 'napoi,
Îmi cer iertare, mama mea şi tată,
Sunt luat de-aseară la război.

Aş vrea să fug, măcar să vin acasă,
Să-mi cer iertare-n prag de a pleca,
Dar ofiţeru-ntr-una ne veghează
Să nu ieşim din arie cumva.

Acum aştept şi clipa când războiul
Să ia amploare, uite chiar aştept,
Căci în celula mizeră gunoiul
Nu ia în calcul omul înţelept.

O să mă-ntorc acasă, fară frică,
Şi o să fim ca altădată-n trei,
Fiindc-avem o ţară-atât de mică
Şi cotropită-n larguri de mişei.

                      
La acelaşi prag mă voi întoarce
Şi-o să vă strâng în braţe mai vânjos,
Ci doar atunci când proclama-va pace
Lumea de la Camenca în jos.

Dar de va fi să cad în bătălie
Şi nu va fi acasă să revin,
Atunci să ştiţi – aşa a fost să fie,
E penrtu ţară şi al său destin.

…

Doi ani trecut-au cum e doar o clipă,
Băiatul s-a întors din al său drum,
Dar trupa cea murdară şi-nnegrită
E dincolo de Nistru şi acum...

                                          

                                       Rezina, 2011