Noaptea despărţirii

Trec ore mari în noaptea de tăciune –

Stele vii se nasc, apoi dispar...

În gând, din amintiri mi se adună

Un vis frumos, pustiu şi arbitrar.

Imaginea îmi tremură-n privire

Şi lacrima îmi lunecă încet,

În minte mi se zbate-o amintire

Şi-o clipă inundată în regret.

Fiorii calzi, cei reci şi cei de frică

Mă mai cuprind în taine şi destin,

Când inima îmi plânge pustiită

În negreaţa nopţii de suspin.

Timpul parcă stă în loc de-o viaţă,

Noaptea nu se spulberă în zări,

Departe-n infinit e o speranţă

Ce pleacă-n orizont de depărtări.

Visul moare, aşa că nu mai speră

Că va mai fi vreodată fericit.

Soarele-i plecat în altă emisferă

Şi departe e de viul de răsărit

Dar cum aş exista fără a crede

Că noaptea o să treacă după văi,

Că Dumnezeu chiar şi acum mă vede

Cum plâng visând mereu la ochii tăi?

Aştept doar ziua ceea să ajungă,

O zi de taină-ascunsă-n depărtări,

Când noaptea nu va fi atât de lungă

Şi ne-om scălda uniţi în sărutări.

Căci mai e aer, şi mai este viaţă,

Fără vise, sopuri şi porniri,

Fără gânduri, fără de speranţă

Şi în inimi fără de iubiri.

Fără zâmbet, fără de plăcere,

Doar cu dor şi fără armonii.

În inimă doar lacrimi şi durere

Şi o noapte-n care nu mai vii.

Plănuiam deja o viaţă-ntreagă

Să ştim ce-nseamnă omul fericit,

Acum însă – o noapte ne mai leagă

În care dureros ne-am despărţit.

                                    24 octombrie 2010