Umbre

Umbre

 

În liniştea de vară
Se-ntâlni-ntr-o seară
Şi zâmbetul puternic a învins.
El o privea întruna,
Ea surâdea nebună
Şi nu putea să creadă că nu-i vis.

În seara cu pricina
A apărut lumina
Ce paşii lui i-a supra-renăscut,
Şi ea mărea privirea,
Şi el chema iubirea...
În sfârşit ei doi s-au cunoscut.

Apare o idilă
Din vesela copilă
Şi cea pe care ea l-a întâlnit,
Dar martorul doar care
În vise îi apare,
E luna cea cu chip însufleţit.

Şi seara cea secretă,
Ce nu se mai repetă,
Rămâne un surplus de amintiri.
Când tot dispare-n ceaţă
Şi zâmbetul îngheaţă,
Se rătăcesc fierbintele priviri.

Cerul curgea fierbinte,
Ea suspina-n cuvinte,

Dar el plângea tăcut şi asculta...
Târziu de regretat,
Se simte vinovat
Că ochii fetei plâng din vina sa.

Şi-ar vrea să o viseze,
Şi-ar vrea s-o-mbrăţiseze,
Dar timpul, nu se-ntoarce înapoi.
Rămâne amintirea,
Speranţa şi iubirea,
Şi umbrele lăsate de ei doi...

                                  21 August 2011