Undeva

Undeva

Veronicăi Coadă

Nu pot uita secunde de-aladat’
Când am întâlnit a ta privire
Şi când chipul tău îngândurat
Mă răsfăţa cu vorbe de iubire.

Dorul e din ce în ce mai mare,
Oarbă azi te caut prin trecut,
Râsul tău e viaţă trecătoare,
Inima e zâmbet cunoscut.

N-am ştiut că-n nopţile senine
Tu lăsavei-n vis numai tăceri,
Eu voi spera c-o să revii la mine,
Iubirea va pieri în nicăieri.

Azi liniştea tăcută-n ochii mei
Se varsă din adâncuri neştiute,
Iar cerul amplu – raze de scântei
Cade-ncet pe drumuri cunoscute.

Undeva în zare e speranţa,
Bogată-n vise, fără aşteptări,
Aici observ puternică distanţa -
Iubire inspirată de dureri.

În doi cândva am cunoscut zidirea
Unui moment frumos, ce a trecut,
Peste timp, ce poate fi iubirea,
Şi suferinţa-n doi am cunoscut.

S-a scurs timp şi astăzi numai dorul
Rămas-a viu în umbră de ecou,
Să ştiu aş vrea dacă şi viitorul
A rezervat să te-ntâlnesc din nou.